Îi întâlnim în fiecare zi. La serviciu, la Mall, pe plajă sau la coadă la circa financiară. Dar mai ales pe stradă. Nu-i remarcăm, fără să ştim că, în felul ăsta, le dăm satisfacţie. Pentru că mulţi dintre ei au ridicat la rang de artă abilitatea de a trece prin viaţă neobservaţi de cei din jur. Nu, nu vorbesc despre spioni sau despre maeştri în arta deghizării. Dar tot aşa cum un cameleon îşi schimbă pe negândite culoarea pentru a se camufla în mediul care-l înconjoară, şi ei ştiu să-şi aleagă din instinct expresiile faciale cele mai neutre, tunsorile cele mai regulamentare, hainele cele mai terne şi alurile cele mai insipide.

Provin, mai toţi, din familii aşezate. Au fost crescuţi cu mult bun simţ, taţii i-au învăţat să nu vorbească ne-ntrebaţi iar mamele le-au impus să se descalţe mereu la uşă sau atunci când se urcă pe o bancă, în parc, ca să culeagă zarzăre. Atunci când i-au considerat pregătiţi, le-au explicat regula de aur: „Să nu deranjezi pe nimeni, niciodată!”, inoculându-le astfel o repulsie bolnăvicioasă faţă de conflicte.

Copii fiind, şi-ar fi dorit câteodată o jucărie mai frumoasă sau o rochiţă de altă culoare. Nevrând să-şi deranjeze părinţii cu pretenţii absurde, au preferat să murmure, încet, la ei în cameră „Io vroiam roşie!”. Au rupt apoi capul călăreţului de jucărie sau au colorat cu carioca roşie rochiţa bleu abia primită.

La şcoală, mai târziu, n-au ridicat niciodată mâna, nici măcar dacă ştiau bine lecţia, de teamă să nu inoportuneze. Atunci când au fost scoşi la tablă s-au emoţionat la gândul că s-ar putea face de râs greşind şi, ce să vezi, uneori chiar au greşit. S-au întors în bancă murmurând „Da’ ştiam toată poezia!”, s-au mulţumit cu media 8 şi, la sfârşit de an, cel mult cu o menţiune. Au strecurat pe sub uşa directoarei o reclamaţie anonimă despre profu de sport şi s-au apucat de fumat. 

Au crescut, şi-au găsit perechea, s-au mutat împreună şi au făcut sex regulat. Marţea, joia şi duminica, în timpul emisiunii lui Mircea Badea. Nu se uitau la emisiune, puneau muzica la CD-player şi abajurul roşu la veioză. După un timp nu le-a mai placut. N-au vrut să-şi deranjeze jumătatea cu sugestii, gâfâieli sau filme porno aşa că s-au retras murmurându-se la baie. Până când, într-o zi, singuri acasă, şi-au strâns lucrurile în două genţi (sau în douăzecişinouă, în funcţie de sex) şi au plecat. De tot.

Mulţi dintre ei ne sunt colegi. Stau în banca lor, îşi văd de treabă, nu ies din vorba şefului. Ne amintim vag cum îi cheamă, îi vedem rar pe la şedinţe şi mai niciodată la petreceri. Dacă cumva sunt prezenţi (ca să nu facă notă discordantă, desigur), stau retraşi şi pleacă devreme. Ca să nu deranjeze gazda. Atunci când le cerem ceva profesional nu suntem niciodată siguri dacă şi ce ne vor livra. Nu ne pun întrebări şi nu ne cer detalii, să nu cumva să ramânem cu impresia ca n-au fost atenţi la explicaţiile noastre. Pleacă murmurând „Asta nu-i în fişa postului meu” şi nu revin niciodată din proprie iniţiativă. Când îi căutăm, peste-o săptămână, ca să-i întrebăm de sănătate aflăm că şi-au dat demisia neuitând să schimbe memoria de la laptop-ul de serviciu, predat la timp, cu cea de la laptopul personal, mai mică şi mai veche.

Câţiva murmurei ne devin chiar şefi. După ani de schimbat joburi şi laptopuri fără să li se poată reproşa ceva, aceşti câţiva se strecoară, pe nevăzute, în spatele uşilor de sticlă pe care scrie „Director”. Ca să nu-l supere pe patron, promit marea cu sarea. Îl cheamă apoi pe responsabilul cu salinitatea şi-l roagă frumos sa se ocupe şi de valuri. Când acesta le spune franc că proiectul nu-i fezabil, îi mulţumesc zâmbind din colţul gurii şi-l lasă să plece. Murmură apoi „incapabil” şi fac astfel încât să i se impute trei mii de tone de alge la audit.

În fine, un mic murmurel e-n fiecare dintre noi. Majoritatea preferăm, şi e firesc, să evităm în general conflictele. Însă nu întotdeauna o atitudine „low profile” ne scuteşte de probleme. De multe ori ea poate fi menţinută doar cu preţul perpetuării unor neajunsuri şi, mai grav, prin acumularea unor frustrări şi tensiuni ce pot răbufni pe neaşteptate şi cu consecinţe greu de prevăzut.