Aspirina. Sau nurofenul. Sau ceaiul de ciuboţica cucului. Sau orice crezi că te poate pune rapid pe picioare în acele zile în care te pocneşte câte-o gripă, febră sau cefalee de nu-ţi vine să te dai jos din pat. De multe ori, mai ales atunci când afară-i gri, suntem tentaţi să ne ascundem după pretextul unei afecţiuni uşoare ca să amânăm, fie şi pentru o zi-două, o decizie grea sau o sarcină neplăcută. Un banal tratament, pastilat sau nu, poate goni tentaţia fie şi prin efect placebo.

Balamalele. Bine unse, îţi vor permite să păstrezi cât mai mult timp deschisă uşa biroului tău de şef, astfel încât angajaţii să ştie că te pot aborda pentru probleme la care n-au altă rezolvare. Sau au, dar nu le place. Aceleaşi balamale nu vor scârţâi în acele situaţii în care vei alege să închizi uşa, transmiţând astfel mesajul că nu poţi fi deranjat. Singura stare în care nu-ţi recomand să laşi vreodată uşa (nici în business nici în viaţă) e cea intermediară. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, ţi se va pune piciorul în prag!

Cifrele arabe. De la 1 la 5, rostite în gând, rar, sacadat, ori de câte ori îţi vine să dai cuiva un răspuns tăios, cu reverul. Nu pentru că nu-i politicos să-ţi repezi clienţii sau pentru că-i demotivant să-ţi ironizezi subalternii (deşi ambele afirmaţii sunt cât se poate de adevărate). Ci pentru că nu-i eficient. Managementul e despre eficienţă, iar orgoliul, pripa, frustrarea, ironia sunt printre cele mai contraproductive tare comportamentale.

Diplomele. De facultate, de MBA, de cel mai bun tătic, de firmă fruntaşă pe sector sau de campion la balcaniadă. Unele sunt chiar frumos colorate, aşa că te vor ajuta să-ţi decorezi, după gust (sper că ai), peretele din spatele scaunului. Vei face astfel economii serioase, ne mai fiind nevoit să investeşti în carpeta cu Răpirea din Serai, deşi efectele asupra afacerii tale vor fi sensibil asemănătoare.

Undiţa. Arunc-o în marea de talente prozaic denumită „piaţa de muncă” şi pescuieşte, cu meşteşug, oameni potriviţi pentru afacerea ta. Contează foarte mult cât de des şi unde arunci undiţa – sunt perioade şi locuri cu vad mai bun, dar nu uita că mai sunt şi alţi pescari. Mai conteaza şi pe cine alegi din ce pescuieşti. Păstrează-i pe cei de marime potrivită, care dau repede din coadă. Fereşte-te de ăia care au stat îngropaţi în mâl pe fundul apei, fugind de responsabilităţi, pentru că tot aşa vor face şi la tine.    

Electrodul de sudură. Dacă ai folosit bine undiţa şi ţi-ai adus în echipă oameni tari, cu caractere de fier, foloseşte electrodul ca să-ţi sudezi echipa. Aplică-l drept, nu-l lăsa să se îndoaie, că altfel o să-i sară învelişul motivaţional. Există electrozi potriviţi pentru fiecare metal, dar nu abuza de ei că o să-ţi facă ditamai gaura în buget şi-ai să te chinui mult să-nlături zgura.

Familia. De acord, nu-i chiar un instrument, desi nu rareori o folosim ca atare. Nu-i bună doar ca să ne împrumute de bani, „no questions asked” pentru a acoperi găurile provocate de ignoranţa noastră în gestionarea afacerilor. Dacă n-ai încotro, o poţi utiliza şi drept buffer de cash. Dar mult mai valoros e rolul alor tăi de a te asculta (dacă au urechi), de a-ţi spune verde-n faţă unde greşeşti (dacă au gură) şi de a încuraja (dacă au minte inteligenţă emoţională) atunci când tu şi business-ul tău treceţi prin hopuri inerente unui drum lung şi întortocheat.

Lupa. E foarte utilă pentru a scruta, cu atenţie, mocheta de sub birou în căutarea căciuliţelor şi virgulelor căzute mişeleşte din corespondenţa de business, dar şi din cea personală. Dacă „Founding Fathers” ai limbii române ne-au dat cadoul ăsta otrăvit numit diacritice, zic să le folosim, cel puţin până când limba engleză va deveni, şi în România, limbă oficială (eu am pariat că asta se va întâmpla în timpul vieţii mele, dar asta e deja o altă discuţie; oricum intenţionez să am o viaţă lungă). Atenţie, odată ce recuperezi virgulele de sub masă, pune-le la locul lor, sub ş-uri şi sub ţ-uri, nu le presăra aiurea între subiect şi predicat.

Mănuşile. Se folosesc obligatoriu în contactul cu clienţii. Oferă cel puţin trei beneficii nete. În primul rând te împiedică să-ţi zgârii clienţii cu palmele tale crăpate de muncă fără noimă, educaţie deficitară sau mentalitate învechită, atunci când trucul cu cifrele arabe nu funcţionează. Apoi, previn contaminarea de la un client la altul. Nu există doi clienţi la fel şi fiecare doreşte să fie tratat diferit. Foloseşte şi talc cu PH neutru, mai ales dacă vinzi soluţii personalizate. În fine, te vor ajuta să te împaci mai uşor cu zicala „Clientul nostru, stăpânul nostru”. Ştiu, şi valeţii poartă mănuşi, dar nimic nu te opreşte să-ţi iei unele de domn.

Pâlnia. Alege una cât mai mare, cu gura cât mai largă, şi plaseaz-o sub un jet puternic de clienţi potenţiali. O parte dintre ei vor intra pe gura pâlniei. Dacă sunt dintre cei grei, ţine bine pâlnia cu ambele mâini şi stai cu picioarele ferm înfipte în covorul de capital de lucru, să nu te dezechilibrezi. Filtrează-i cu grijă, în funcţie de mărime, greutate, luciu sau culoare, tratează-i cu mănuşi şi vei avea, în capătul subţire, un flux constant şi uniform de clienţi pentru oala de mai jos.  

Oala cu teflon. În care să amesteci, corect dozate, ingredientele care să-i determine pe clienţi să cumpere de la tine. Vezi,mai întâi, cui te adresezi, folosind pâlnia de deasupra. Alege apoi produsul potrivit, nici prea, nici foarte, cât să-ţi încapă-n oală. Pune şi un preţ pe măsură, să intre dintr-o-nghiţitură. Ornează cu ceva promovare (atenţie, e scumpă şi înşelătoare la gust!) şi plasează oala la nivelul ochiului, să vază clientul. La fel ca şi la sarmale, există multe reţete disponibile, dar rezultatele pot fi foarte diferite. În plus, unii le vor aprecia pe ale bunicii, alţii pe cele de la restaurantul din colţ, iar alţii – doamne-ajuta! – pe ale tale.

BusinessDrive. Curs practic de (pre)gătit afaceri profitabile pentru cei care nu ştiu cum se ţine pâlnia, la ce foloseşte teflonul sau n-au decât lingură de lemn. Dar şi pentru ceilalţi. Vezi aici.