Prietenul meu Doru avea pe vremea liceului o pereche de adidasi. Originali, din piele alba cu trei dungi albastre. Cumparati pe sub mana de la un mecanic de bord la Tarom. In timpurile alea, pe care multi, deja, le stiu doar din povesti, Doru era super-cool! Purta de zor adidasii lui noi. La sport, la scoala, prin oras, ba de multe ori chiar prin casa. Pana cand, intr-o zi, dezastrul s-a produs: pingelele, plictisite de-atata frecus si maltratare, au cedat. S-au gaurit si s-au tesit in calcai.
Necajit ca nu achizitionase garantie extinsa, dar hotarat sa fructifice la maxim fetele inca aratoase si sa-si mentina astfel statutul obtinut prin truda atator contributori (de la Adi Dassler pana la taica-su) Doru s-a adresat unui service autorizat – cizmarul din colt. Cizmarul, profesionist de rit vechi, a rascait constiincios pingelele tocite, din latex alb turnate, si i-a lipit cu prenadez altele noi, negre, din cauciuc vulcanizat. Apoi, din exces de zel, „ca sa nu vii la vale” le-a aplicat si doua tocuri, batute in cinci tinte fiecare. „Ie elastici, uite, vine ca manusili” ii demonstra cizmarul calitatea lucrarii lui Doru, devenit alb la fata ca vechii lui adidasi la vederea monstruozitatilor cu toc.
Neavand insa de ales, (mecanicul de bord fugise in Germania sau taica-su nu mai avea bani, nu stiu exact) Doru lua adidasii si incepu din nou sa-i poarte. Asa cu toc. Nu peste tot, si mult mai cu fereala, temandu-se desigur de ironiile noastre infantile. Nu mai mergea cu bicicleta. A inceput sa poarte pantaloni mai lungi, ce maturau asfaltul si-i inveleau tocurile. Statea numai cu fata si mergea ultimul in grup. Degeaba! Era suficienta o miscare gresita, o pozitie neinspirata, si de celebritatea lui locala se-alegea, incet dar sigur, praful. Hei, ti se vede tocul la adidas!
Am intalnit multi candidati cu tocuri la adidasi (esecuri profesionale, pete gri in cv, abilitati sau experienta diferite de cele afisate, tinichele de coada sau chiar tare comportamentale). Unii chiar candidand pe posturi de front-runner. Mai toti incercau, precum Doru, sa-si justifice insuccesul sau ignoranta dand vina pe cizmar, pe prenadez, pe fostul sef, pe criza, pe context. Doreau deci sa-si aroge imagine, merite, beneficii, fara sa isi asume responsabilitatile si riscurile aferente. Voiau sa mearga in adidasi fara sa tina seama de cuiele din talpa. Hei, ti se vede tocul la adidas!
Altii se cazneau, tot ca si Doru, sa-si ascunda tocurile sub pantaloni mai lungi sau evazati. Referinte false, istorii nereale, cuvinte potrivite sa dea bine. Dar, exact ca in cazul lui, cu cat se straduiau mai tare sa disimuleze realitatea, cu atat atrageau mai tare atentia asupra ei. Hei, ti se vede tocul la adidas!
Am intalnit, in fine, candidati care nu procedau deloc ca Doru. Nu se-ascundeau si nici nu se justificau. N-aveau de ce. Erau convinsi ca adidasii lor erau la fel ca noi, c-asa se poarta, ca e trendy, sau ca pur si simplu nu au nici toc, nici pingele negre. Erau convinsi ca-s cei mai potriviti pentru jobul respectiv si mai ca te-ar fi repezit daca-i contraziceai. Unul dintre ei, de pilda, mi-a telefonat la 10 minute dupa ce plecase de la interviu si mi-a reprosat:”Am inteles, e jobul aranjat pentru altcineva, da’ puteai sa-mi zici de la inceput” Hei, ti se vede tocul la adidas!
Cum sa scapi de tocurile-astea pacatoase? Cel mai simplu ar fi sa nu le porti. Dar daca totusi nu ai alti adidasi, iata mai jos cateva sfaturi:
1. Nu te feri sa-ti recunosti insuccesele. Nu-ti pieptana prea mult cv-ul, ca o sa cheleasca prematur J Povestea traiectoriei tale profesionale nu-i musai sa fie o enumerare de realizari colosale. Din greseli invatam cu totii si vei marca puncte importante demonstrand intervievatorului cum ai progresat invatand din ale tale. Generic, asta se cheama Experienta.
2. Asuma-ti responsabilitatea pentru nereusite. Nu da nerealist vina pe altii, si mai ales pe fostul angajator. Priveste constructiv, evalueaza pagubele, arata ce si de ce n-a mers bine, cum si daca s-a putut remedia, si ce, aposteriori, ai fi facut altfel. Angajatorul isi doreste mai mereu in echipa problem-solveri si oameni responsabili.
3. Nu pretinde ca esti altcineva. Nu vinde ce n-ai de vanzare. Chiar de vei reusi sa „pacalesti”, vei fi, de multe ori, chiar tu nemultumit de-a fi apoi captiv pe-un job ce nu ti se potriveste. Alternativa insa este chiar mai neplacuta. Teste profesionale, de limba, aptitudini, evaluari psihologice, referinte, sunt numai cateva unelte folosite in procesul de recrutare, tocmai pentru a depista astfel de neconcordante. Si-n loc de job poti primi un „X” intr-o baza de date.
4. Fii realist. Pozitioneaza-te corect pe piata muncii. Uita-te cu atentie in jur si raporteaza-te lucid la ceilalti. Nu e o pledoarie pentru norma. Dar stii, sper, vorba: „Inadaptabilul e un invins”. Si doar asa poti evita sa ti se strige, cand ti-e lumea mai draga: Hei, ti se vede tocul la adidas!
Articol publicat initial pe PortalHR , 30 Iunie 2011
Eu am adidasi. Cu toc la vedere. Ma straduiesc si eu, dupa capul meu, sa ii vopsesc cu negru. Am si o chelie deasa in CV. Te astepti sa ma retrag cuminte intr-un colt si sa astept sa mor? Ghici ce? Nu o s-o fac. Poate ca altceva nu am ca sa iau in piciare cand ma vad cu tine, care sti sa-mi remarci tocul. Sa sper doar ca ma voi intalni cu cineva fata de care sa-l pot ascunde bine? Sau sa incerc sa vand ce cred ca este bun si merita? Stiu ca seful are intotdeauna dreptate, dar mai stiu ca intr-o firma vina esecurilor tot el o poarta. Daca un manager cu esecuri repetate crede ca situatia se datoreaza alegerii oamenilor "nepotriviti", te rog sa imi permiti sa cred ca problema este a lui. Mi s-a repetat de nenumarate ori, de catre oameni apropiati mie, bine intentionati, ca este mai important ce crede angajatorul ca ai pentru el decat ce ai in realitate. Dar el ce are? Are macar un plan de afacere? Stie exact ce cauta la un angajat? Job description este corect? Are de cand sa il lase pe angajat sa faca exact ce scrie in acesta? Sau isi doreste un "yes man" in locul unui fost angajat? Cere la interviu asigurari ca viitorul angajat "va rupe lantul" dar ce va face daca directia in care acesta va trage nu este cea veche sau cea comoda?
Ma incapatanez sa insist in prostia mea de a incerca sa ofer maxim cat ma pricep la un loc de munca care sa mi se potriveasca si fac repetat gresala ca la interviu sa privesc lucrurile bidirectional. Adica vreau sa vad daca pe mine chiar ma intereseaza jobul. Am la activ multe esecuri profesionale. Simt ca o sa colectionez si mai multe. Nu sunt genul de angajat care sa fiu dat afara pentru prejudicii aduse companiei sau incompetentei. Din contra. La fiecare loc de munca am avut multe de demonstrat si am castigat increderea. Din nefericire, probabil neinteles fiind, nu am reusit pana la final sa imi ating anumite obiective autoimpuse, de implementare a anumitor proceduri de lucru menite a imbunatatii performata departamentului in care activam. Mi s-a instalat de fiecare data un sentiment de sila si la un moment dat am renuntat, dandu-mi demisia. Oricat m-as stradui sa formulez cat mai frumos raspunsul la intrebarea "De ce ai plecat de la acel loc de munca?" nu o sa pot sa dau un raspuns in favoarea mea. Sau pot. Sa inventez si sa mint.
Sunt un optimist din fire si stiu ca undeva, candva, exista un manager care sa stie sa se foloseasca eficient de mine si sa ma stimuleze sa fiu creativ si devotat.
Care este in viziunea ta optiunea noastra, a celor care avem la vedere tocul de la adidasi? Cumva sa nu mai deranjam inutil si sa consumam din timpul pretios al recrutorilor?
Superb comentariul! Multumesc frumos! La intrebarea din final am dat deja 4 raspunsuri, in partea a doua a articolului