Dragos Popescu

Clientii sunt niste…

fun, sales

Clientii sunt niste idioti. Unii sunt idioti, pentru ca ne dau idei. Despre cum sa-i servim mai bine, despre ce le trebuie si ce nu. Pe limba de business, cum sa ne eficientizam vanzarile si cum sa ne optimizam costurile. Numai ca noi n-avem timp sa-i ascultam. Avem targetul de vanzari care ne preseaza, avem activele noastre, inteligente sau nu, pe care trebuie sa le invartim.
Altii sunt idioti pentru ca n-au idee ce vor. Cumpara in nestire, din impuls, tot ce le pica in mana sau le iau ochii, si lasa produsele noastre sa se prafuiasca pe raftul real sau virtual, desi noi stim bine ca sunt foarte bune si utile.

Clientii sunt niste neica nimeni. De-aia nici nu apar undeva pe diagramele colorate pe care le-au postat organizatorii pe pagina acestei conferinte. Intr-un singur loc, pentru ca nu se putea altfel, ei sunt mentionati cu termenul mult mai convenabil de consumator. De la consum. Rolul lor e sa consume produsele, ca sa duduie economia, verde sau gri, cum o fi.

Clientii sunt niste indiscreti. Nu mai iau de buna reclama pentru care noi platim punandu-ne casa amanet, ci se documenteaza de capul lor pe site-uri, pe bloguri, pe facebook, citesc recenzii, comentarii, isi intreaba colegii, prietenii si tot neamul inainte sa cumpere. Si nu doar despre produsele noastre, ci si despre firma, actionari, angajati, sedii, masini, procese. Ba chiar vor sa stie cati pomi am plantat primavara asta sau daca am iesit in strada la colectiv. N-am fost, c-am avut treaba!

Clientii sunt niste puturosi. Nu mai au chef sa se deplaseze pana la noi la sediu sau la magazin ca sa-si ridice produsele, si ne obliga sa dam bani curierilor ca sa le aduca la nas si instalatorilor ca sa le bage-n priza.

Clientii sunt niste superficiali. Ei nu se obosesc sa citeasca pagini de clauze contractuale la care au muncit atat de mult colegii nostri de la juridic, ci prefera sa bata palma cu noi si sa astepte sa livram. Si dupa aia tot ei se ratoie la noi cand invocam un paragraf scris mai marunt, in subsolul paginii.

Clientii sunt niste curve. Ne seduc cu potentialul lor de cumparare, conform survey-ului facut de matroana agentie si platit cu bani grei, ne incearca produsul si apoi fug repede la concurent, sa incerce si produsul lui.

Clientii sunt niste calici. Ne storc si de ultimul leut din marja, in negocieri interminabile, fara sa le pese de calculele de pret facute cu grija de colegii de la economic, de costurile noastre de productie, de salariile pe care trebuie sa le platim la angajati, de investitiile pe care trebuie sa ni le-amortizam.

Clientii sunt niste nationalisti. Nu inteleg ca traiesc intr-o economie globala si prefera in continuare sa cumpere produse romanesti, de la Bradet, in loc sa le ia pe ale noastre, de import, mai ieftine, mai aspectuoase si care au sa reziste mai mult decat mumiile egiptene.

Clientii sunt niste fitosi. Vor acum produse bio, eco, citesc pe etichete continutul de carbohidrati, gluten sau nitriti si vor sa stie cat de blanzi am fost cand am electrocutat porcul sau cat de repede se dezintegreaza ambalajul.

Clientii sunt niste inapoiati. De aceea, in simularea de business din cadrul programului miniMBA pe care il sustin impreuna cu prietenul Marius, ca si in viata reala, clientii nu cumpara produse doar pentru ca cineva le pune pe piata. Le incearca, le verifica utilitatea si le masoara beneficiile, si abia apoi isi deschid portofelul.

Dragi clienti, bagati-va mintile-n cap!

Sursa foto: bitrebels.com

Antreprenor ȋn patru zile

business, BusinessDrive, sales

Ziua 1 (Vineri): Se trezește dis de dimineață. Se bea o cafea neagră. Se deschide dressing-ul și se îmbracă ținuta de lucru numărul doi, varianta fără cravată. Se pleacă spre birou dar după zece minute de blocaj în trafic se sună și se ia o zi liberă. Se parchează în centru și se pornește agale pe o străduță liniștită, căscând gura la vitrinele magazinelor închise. Se notează cu grijă culori, forme, prețuri şi se coroborează mental cu comentariile ei din ultima lună. Se rememorează metodele structurate de generare a ideilor „brainstorming” şi „checklist”. Se continuă plimbarea şi rememorarea timp de două ore, apoi se ia loc la o terasă. Se scrolează pe tabletă minim cinci site-uri de ştiri economice. Se continuă programul cu o plimbare ȋn parc sau la mall şi se ȋntoarce acasă pe ȋnserat. Se saluta ȋn treacăt, se declină orice variantă de program cultural-educativ, se dă telefonul pe „silent” şi se cade lat. Ȋn pat. Se zapează un timp ȋntre Bloomberg, CNN şi PaprikaTV şi se execută programul de somn.

Ziua 2 (Sâmbătă): Se trezeşte după ora 10, cu mintea limpede. Aproape limpede. Se decelează unicul norişor de pe bolta cerebrală şi se botează „Idee de business”. Se caracterizează scurt, prin cuvinte-cheie, ȋn timp ce se desfăşoară ritualul din ȋncaperea cea mică. Se cristalizează ȋn trei fraze ȋn timp ce se ȋmbracă treningii de weekend. Se soarbe din cafeaua caldă şi se convoacă instant sotia, iubita, mama, soacra, matuşa, tableta cu facebook-ul deschis şi se anunţă solemn: „Azi gătesc eu!”

Se pătrunde ȋn bucătărie. Se ȋmbracă şorţul câştigat la „Arena leilor” şi şapca promo de la Ziarul Financiar. Se face ordine pe masă şi se aşază la ȋndemână markere, etichete şi câteva recipiente ȋn ordine crescătoare sau ȋn funcţie de culoare (se va respecta spectrul ROGVAIV). Se extrage dintre ele un castron de mărime mijlocie (indiferent de culoare). Se toarnă ȋn el ideea cristalizată şi se pisează marunt cu ajutorul unui tel, mojar sau creier analitic (de regulă, al unchiului privatizat), până se separă, deasupra, o spumă gălbuie. Se toarnă spuma ȋntr-un pahar Berzelius, atent, să nu se piardă. Se etichetează paharul „Factor de diferenţiere” şi se lasă la decantat. Pasta maronie ramasă ȋn castron se ȋntinde ȋn strat subţire pe pereţii acestuia şi se inspectează vizual. Dacă se descoperă simbolurile $ sau €, se etichetează „Ce fac alţii şi le merge” sau „Cash Cow” (ȋn funcţie de mărimea etichetei) şi se pune deoparte, pentru reciclare. Dacă nu, se aruncă cu tot cu castron, chiar dacă era din set.

Până se decantează spuma, se ia un blat mare şi o pungă de mălai şi se face o prognoză de cash-flow. Se procedează astfel: se toarnă 12 grămăjoare, corespunzând celor 12 luni. Se ȋmpart apoi grămăjoarele atent, cu un cuţit bine ascuţit, pe categorii: chirie, server, reclamă, scaune, salarii, diverse, neprevăzute, (ultimele două se fac mai mari) etc. Pentru uşurinţă, se etichetează categoriile pe latura din stânga a blatului, ca ȋn Excel. Dacă nu ajunge mălaiul, se caută bine ȋn cămară, ȋn toate portofelele din casă, se imprumută de la rude, vecini, prieteni sau alţi fraieri cu cămara plină. Doar in extremis se poate apela la fabrica de mălai „Business Angels s.a.” sau, doamne fereşte, la vreo bancă.

Dacă grămăjoarele sunt uniforme şi plăcute ochiului se pozează, se pun pe facebook, să râdă toată lumea, apoi se toarnă tot mălaiul ȋntr-un vas gradat. Se trage semn cu markerul ȋn dreptul cantităţii şi se ȋnlocuieşte mălaiul cu făina. Atenţie, mălaiul se păstrează la loc uscat şi ȋntunecos, pentru mămăliga de zile negre, nu se returnează!

Făina astfel măsurată se ȋmprăştie la rândul ei, pe blat, pentru forecastul de vânzări. Se-mparte tot ȋn grămăjoare, mai multe şi mai mici, că ăştia sunt clienţii. Se toarnă peste ele, uşor, câte o picătură din crema decantată din pahar („Factor de diferentiere”, remember?) şi se observă dacă cresc. Dacă se umflă copios, se pune surplusul ȋntr-o oală, se adaugă zahăr şi colorant natural şi se etichetează „Profit”. Dacă sunt leneşe la crescut ȋnseamnă că mai avem de lucru la reţetă. Se recomandă lecturarea clasicilor: Sanda Marin, Radu Anton Roman, Marius Ghenea, Richard Branson, Richard Quest, sau ce ne pică-n mână. Dacă nu se identifică soluţii valide, se sună repede 2-3 case de comenzi online sau prieteni proaspăt daţi afară de la o agenţie de publicitate şi se solicită urgent nişte drojdie de marketing. Se pot folosi ingrediente clasice sau reţete moderne de marketing online (o legatură de bannere, trei fire de social media tocate mărunt pe blog şi-un strop de seo, după gust).

Se pun toate ingredientele ȋntr-un vas şi se pitrocesc ȋndelung, cu răbdare. Se pun şi două ouă mari, spaniole (cojones) că fără astea nu iese nimic. Se poate adăuga şi o ceapă tăiată mărunt, să plângă ochii concurenţei. Se bagă totul la cuptor şi se lasă la copt, la foc mic. Se culcă epuizat.

Ziua 3 (Duminică): Se trezeşte devreme şi se inspectează lucrarea din cuptor. Se mânuieşte atent, să nu se răsufle. Se convoacă familia şi se trasează sarcini: soţia va păzi mălaiul, unchiul va regla gazul iar puştiul cel mare va adăuga, după gust, cremă. Dacă nu se pricep vor fi ȋnlocuiţi prompt cu candidaţi respinşi la Master Chef sau cu consultanţi externi.

La 10 se ȋmbracă frumos şi se merge la biserică. Se executa ritualul de invocare a belşugului. Se trasează o cruce mare pe o foaie A4, se botează „Analiza SWOT” şi se completează cele patru cadrane: ce-are bun, ce-i lipseşte, cui o să-i placă, cine n-o să vrea. Se revine acasă, păstrând un aer sobru şi preocupat. Se temperează foamea alor casei cu o mămăliguţă făcută din mălaiul pus deoparte. Se rejectează ferm, pe tot parcursul zilei, orice propuneri indecente (film, biliard, sex, dus gunoiul, etc.)

Ziua 4 (Luni):  Se scoate, cu emoţie şi pioşenie, afacerea din cuptor. Se serveşte caldă, ȋn porţii mici, ȋmpreună cu un vin demisec sau cu demisia de la job. Ăia micii o să strâmbe din nas, soţia o să tipe, soacra o să se dea de ceasul morţii. Victorie! Eşti antreprenor!

 

Dacă nu ţi-a ieşit reţeta sau dacă vrei să devii un Chef mai bun, vino la şcoala BusinessDrive. Îţi explicăm ingredientele, te ȋnvăţăm cum să le foloseşti şi te punem să găteşti ȋn bucătăria noastră. Iar clienţii tăi o să-şi lingă degetele!

Nu mai râde, Marius!

altceva, BusinessDrive

Stiu, e plina piata de neica-nimeni care au vândut trei mere si acum se inghesuie sa-ti ofere cheia succesului in antreprenoriat, iar asta te amuza.
E plina scena de cititori de carti cu rânduri rare care acum iti cuvânta despre bunastare, iar asta te distreaza.
E plin netul de programe cu retete de dublat cifra de afaceri in trei luni sau banii inapoi, iar asta te face sa pufnesti in râs.
Iar eu iti spun: Nu mai râde! BusinessDrive, scoala noastra de management, e un program serios.
Nu impletim cuvinte aflate la televizor, nici nu citam din panglicari de pe YouTube. Le vorbim participantilor din experienta noastra, a ta de business angel si antreprenor, a mea de consultant si fost corporatist. Le aratam tabloul de bord al unei afaceri, cu toate componentele principale: finante, marketing, vânzări, resurse umane, logistica, productie, dezvoltare si inovare. Le aratam cum se citesc cadranele si la ce folosesc manetele. Dar nu ne multumim cu atât. Ii punem chiar pe ei la treaba, le dam pe mana o afacere si-i investim s-o conduca pe o piata virtuala simulata cu finete de aplicatia noastra BusinessDrive. Ii ajutam astfel nu doar sa ia decizii intr-un mediu concurential, ci mai ales sa le planifice cum se cuvine si sa le inteleaga impactul si eficienta. Iar asta le e de folos, din ziua urmatoare, in viata reala, in piata reala.
Uite, nu facem treaba rea:

Iti spun din nou: Nu râde! BusinessDrive are deja un (re)nume, iar noi, o responsabilitate: clubul celor peste 200 de absolventi ai programului isi doreste sa creasca, astfel incat sa fie tot mai multi cei care fac business sanatos in România.
De aceea, pe cei ce vor sa afle mai multe despre editia a XI-a din 15-19 februarie ii rugam sa ne caute pe http://businessdrive.diagma.ro, sa ne scrie la businessdrive@diagma.ro sau sa ne sune la 0722551151.
Si-apoi sa se inscrie repede, ca mai avem doar sase locuri.
Acuma, Marius, poti sa râzi!

Instrumente pentru un business sănătos

business, fun, management

Aspirina. Sau nurofenul. Sau ceaiul de ciuboţica cucului. Sau orice crezi că te poate pune rapid pe picioare în acele zile în care te pocneşte câte-o gripă, febră sau cefalee de nu-ţi vine să te dai jos din pat. De multe ori, mai ales atunci când afară-i gri, suntem tentaţi să ne ascundem după pretextul unei afecţiuni uşoare ca să amânăm, fie şi pentru o zi-două, o decizie grea sau o sarcină neplăcută. Un banal tratament, pastilat sau nu, poate goni tentaţia fie şi prin efect placebo.

Balamalele. Bine unse, îţi vor permite să păstrezi cât mai mult timp deschisă uşa biroului tău de şef, astfel încât angajaţii să ştie că te pot aborda pentru probleme la care n-au altă rezolvare. Sau au, dar nu le place. Aceleaşi balamale nu vor scârţâi în acele situaţii în care vei alege să închizi uşa, transmiţând astfel mesajul că nu poţi fi deranjat. Singura stare în care nu-ţi recomand să laşi vreodată uşa (nici în business nici în viaţă) e cea intermediară. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, ţi se va pune piciorul în prag!

Cifrele arabe. De la 1 la 5, rostite în gând, rar, sacadat, ori de câte ori îţi vine să dai cuiva un răspuns tăios, cu reverul. Nu pentru că nu-i politicos să-ţi repezi clienţii sau pentru că-i demotivant să-ţi ironizezi subalternii (deşi ambele afirmaţii sunt cât se poate de adevărate). Ci pentru că nu-i eficient. Managementul e despre eficienţă, iar orgoliul, pripa, frustrarea, ironia sunt printre cele mai contraproductive tare comportamentale.

Diplomele. De facultate, de MBA, de cel mai bun tătic, de firmă fruntaşă pe sector sau de campion la balcaniadă. Unele sunt chiar frumos colorate, aşa că te vor ajuta să-ţi decorezi, după gust (sper că ai), peretele din spatele scaunului. Vei face astfel economii serioase, ne mai fiind nevoit să investeşti în carpeta cu Răpirea din Serai, deşi efectele asupra afacerii tale vor fi sensibil asemănătoare.

Undiţa. Arunc-o în marea de talente prozaic denumită „piaţa de muncă” şi pescuieşte, cu meşteşug, oameni potriviţi pentru afacerea ta. Contează foarte mult cât de des şi unde arunci undiţa – sunt perioade şi locuri cu vad mai bun, dar nu uita că mai sunt şi alţi pescari. Mai conteaza şi pe cine alegi din ce pescuieşti. Păstrează-i pe cei de marime potrivită, care dau repede din coadă. Fereşte-te de ăia care au stat îngropaţi în mâl pe fundul apei, fugind de responsabilităţi, pentru că tot aşa vor face şi la tine.    

Electrodul de sudură. Dacă ai folosit bine undiţa şi ţi-ai adus în echipă oameni tari, cu caractere de fier, foloseşte electrodul ca să-ţi sudezi echipa. Aplică-l drept, nu-l lăsa să se îndoaie, că altfel o să-i sară învelişul motivaţional. Există electrozi potriviţi pentru fiecare metal, dar nu abuza de ei că o să-ţi facă ditamai gaura în buget şi-ai să te chinui mult să-nlături zgura.

Familia. De acord, nu-i chiar un instrument, desi nu rareori o folosim ca atare. Nu-i bună doar ca să ne împrumute de bani, „no questions asked” pentru a acoperi găurile provocate de ignoranţa noastră în gestionarea afacerilor. Dacă n-ai încotro, o poţi utiliza şi drept buffer de cash. Dar mult mai valoros e rolul alor tăi de a te asculta (dacă au urechi), de a-ţi spune verde-n faţă unde greşeşti (dacă au gură) şi de a încuraja (dacă au minte inteligenţă emoţională) atunci când tu şi business-ul tău treceţi prin hopuri inerente unui drum lung şi întortocheat.

Lupa. E foarte utilă pentru a scruta, cu atenţie, mocheta de sub birou în căutarea căciuliţelor şi virgulelor căzute mişeleşte din corespondenţa de business, dar şi din cea personală. Dacă „Founding Fathers” ai limbii române ne-au dat cadoul ăsta otrăvit numit diacritice, zic să le folosim, cel puţin până când limba engleză va deveni, şi în România, limbă oficială (eu am pariat că asta se va întâmpla în timpul vieţii mele, dar asta e deja o altă discuţie; oricum intenţionez să am o viaţă lungă). Atenţie, odată ce recuperezi virgulele de sub masă, pune-le la locul lor, sub ş-uri şi sub ţ-uri, nu le presăra aiurea între subiect şi predicat.

Mănuşile. Se folosesc obligatoriu în contactul cu clienţii. Oferă cel puţin trei beneficii nete. În primul rând te împiedică să-ţi zgârii clienţii cu palmele tale crăpate de muncă fără noimă, educaţie deficitară sau mentalitate învechită, atunci când trucul cu cifrele arabe nu funcţionează. Apoi, previn contaminarea de la un client la altul. Nu există doi clienţi la fel şi fiecare doreşte să fie tratat diferit. Foloseşte şi talc cu PH neutru, mai ales dacă vinzi soluţii personalizate. În fine, te vor ajuta să te împaci mai uşor cu zicala „Clientul nostru, stăpânul nostru”. Ştiu, şi valeţii poartă mănuşi, dar nimic nu te opreşte să-ţi iei unele de domn.

Pâlnia. Alege una cât mai mare, cu gura cât mai largă, şi plaseaz-o sub un jet puternic de clienţi potenţiali. O parte dintre ei vor intra pe gura pâlniei. Dacă sunt dintre cei grei, ţine bine pâlnia cu ambele mâini şi stai cu picioarele ferm înfipte în covorul de capital de lucru, să nu te dezechilibrezi. Filtrează-i cu grijă, în funcţie de mărime, greutate, luciu sau culoare, tratează-i cu mănuşi şi vei avea, în capătul subţire, un flux constant şi uniform de clienţi pentru oala de mai jos.  

Oala cu teflon. În care să amesteci, corect dozate, ingredientele care să-i determine pe clienţi să cumpere de la tine. Vezi,mai întâi, cui te adresezi, folosind pâlnia de deasupra. Alege apoi produsul potrivit, nici prea, nici foarte, cât să-ţi încapă-n oală. Pune şi un preţ pe măsură, să intre dintr-o-nghiţitură. Ornează cu ceva promovare (atenţie, e scumpă şi înşelătoare la gust!) şi plasează oala la nivelul ochiului, să vază clientul. La fel ca şi la sarmale, există multe reţete disponibile, dar rezultatele pot fi foarte diferite. În plus, unii le vor aprecia pe ale bunicii, alţii pe cele de la restaurantul din colţ, iar alţii – doamne-ajuta! – pe ale tale.

BusinessDrive. Curs practic de (pre)gătit afaceri profitabile pentru cei care nu ştiu cum se ţine pâlnia, la ce foloseşte teflonul sau n-au decât lingură de lemn. Dar şi pentru ceilalţi. Vezi aici.

Teorie şi Practică

altceva, business, fun

În teorie, „Trebuie să fii nebun să-ţi imaginezi că făcând aceleaşi lucruri vei obţine rezultate diferite” (A. Einstein).
În practică, călcând la fel, pas după pas, vei ajunge să înaintezi mai repede – pe măsură ce muşchii ţi se vor antrena, pantofii noi se vor mai lăsa, zăpada se va mai topi, drumul se va netezi, piaţa te va recunoaşte, etc. – sau, dimpotrivă, mai greu, atunci când vei obosi, când vei intâlni un obstacol, când ţi se va rupe tocul sau când se va lăsa noaptea ori va veni criza.

În teorie, un comportament arogant şi neserviabil în relaţia cu clienţii care-ţi trec pragul ar trebui să te bage, mai devreme sau mai târziu, în faliment.
În practică, lipsa concurenţei pe strada ta, îngăduinţa prostească a clienţilor, standardul general scăzut al serviciilor şi normele legale şi civice deficitare te vor lăsa să proliferezi mult şi bine răţoindu-te la ăia ce vor să-ţi bage bani în buzunar. Iar daca vei da totuşi faliment, vei fi convins că-i din cauză că ţi-a crescut proprietarul chiria, banca dobânda sau Ponta impozitele. Şi nu va avea nimeni argumente să te contrazică.

În teorie, „hoţul nedovedit e negustor cinstit”.
În practică, ne bazam tot mai mult, atunci când ne alegem angajaţii sau partenerii de afaceri, pe recomandări, referinţe, instincte sau căutătura interlocutorului. Sunt multe domenii unde o reputaţie îndoielnică atrage după sine, automat, descalificarea.

În teorie, „Aquila non captat muscas”,adică ăia mari nu-şi bat capul cu plevuşcă, cu frecventa interpretare că dacă eşti suficient de insignifiant, te poţi strecura mai departe neobservat.
În practică, MegaImage le-a dat la temelie în mod susţinut micilor buticari cu „Shop&Go”-urile, cabliştii mari i-au înghiţit de mult pe cei mici iar McDonalds se bate cu şaormăria din colţ, la fel cum Băsescu pălmuia copii la mitinguri.

În teorie, „cine s-a fript cu ciorbă suflă şi-n iaurt”.
În practică, dacă am face asta, n-am mai putea să stăm faţă-n faţă la masă, iar „Danone de băut” ar pierde cotă de piaţă în faţa lui „Danone de suflat”. Ne-a plăcut atât de mult data trecută când am fost fluturi, încât continuăm, mulţi dintre noi, să dăm din aripi când ni se iveşte ocazia, înfruntând riscul de a ne prăbuşi sau pe cel de a ne frige de lampă.

În teorie, „nu ne legăm la cap dacă nu ne doare”.
În practică, lumea tenisului de acum 20 de ani abunda de excepţii. Ăştia mai noi s-au mai tuns, şi-au mai pus cozoroace… În lumea de business, lucrurile stau invers, excepţiile sunt din ce în ce mai dese. Mulţi se leagă preventiv sau crezând că le stă bine, alţii ca să agaţe femei, în fine alţii de plictiseală sau din inabilitatea de a manipula panglici. Printre aceştia din urmă sunt şi unii care nu s-ar lega, dar sunt legaţi, sooner or later.

În teorie, e bine să ai de unde alege.
În practică, prea multe opţiuni înseamnă o nouă şi acută bătaie de cap. Un raft cu 12 sortimente de lapte sau un calup publicitar cu 6 reclame la 7 modele de autoturisme (unii aveau şi varianta „break”) ne pun în mai mare dificultate decât susţinerea tezei de doctorat netrucat. Pe noi, bărbaţii, zic.

În teorie, o scriitură lejeră, săltăreaţă şi un aranjament în pagină spaţiat, cu alineate ar fi trebuit să vă ajute să ajungeţi până aici, la finalul articolului.
În practică, pe mulţi dintre voi v-am pierdut pe drum (cel mai probabil la citatul în latină). Celorlalţi, mulţumesc!

Sursa foto: www.unu.edu

40 de motive pentru care nu-ţi merge business-ul

business, finante, management, sales

Pentru că te-ai apucat de el doar pentru că te-au dat afară de la corporaţie;

Pentru că deşi ai început acum trei ani, eşti tot în fază de start-up;

Pentru că nu ştii care-i diferenţa între marjă şi adaos. Pe bune, ştii?

Pentru că ştii care-i diferenţa între cash şi profit, dar nu-ţi pasă;

Pentru că îţi alegi angajaţii după gradul de rudenie şi-i concediezi după gradul de alcoolemie; Ai putea să încerci şi invers, for a change;

Pentru că preferi să faci tu treaba angajaţilor în loc să-i laşi pe ei s-o greşească;

Pentru că în excel-urile tale sunt mai multe cifre după virgulă, decât înaintea ei;

Pentru că la şcoală ai făcut „Educaţie antreprenorială” cu profesorul de educaţie fizică;

Pentru că ai tăi te-au învăţat că nu-i frumos să vinzi şi ţi-au spus răspicat că ei nu cresc bişniţari la uşă;

Pentru că, în consecinţă, părerea ta despre economia de piaţă seamănă cu cea a lui Ion Iliescu cu intarsii din Sorin Ovidiu Vîntu;

Pentru că aştepţi reţete magice de la workshopuri gratuite;

Pentru că prea te uiţi în gura lu’ Guran;

Pentru că strângi bani ca să te duci la Tony Robbins, dacă nu anul ăsta, măcar la anu’;

Pentru că strâmbi din nas când auzi „Clientul nostru – stăpânul nostru”, ca să nu mai vorbim de „Guest is God”;

Pentru că ţii morţiş să le arăţi clienţilor că eşti mai deştept decât ei;

Pentru că săptămâna asta ai spus unui client „Nu se poate!”;

Pentru că nu priveşti oamenii în ochi;

Pentru că dai din mână când vorbeşti, ca să fii mai convingător;

Pentru că te îmbraci prost sau fără gust;

Pentru că ai un site mai urât ca al meu;

Pentru că întârzii la întâlniri sub pretextul că n-ai găsit loc de parcare;

Pentru că nu eşti atent la detalii;

Pentru că te pierzi în detalii şi nu vezi „The Big Picture”;

Pentru că n-ai idei;

Pentru că ai idei, dar n-ai idee ce să faci cu ele;

Pentru că nu lucrezi de Rusalii;

Pentru că nu cunoşti pe nimeni la Administraţia Financiară;

Pentru că îţi doreşti să rămâi cu TVA la încasare;

Pentru că pe decontul tău de cheltuieli apar cuvintele „Lucky Strike”, „Durex”, „Faringosept”;

Pentru că ţi-ai ales drept model un ins cu mai puţină şcoală decât ai avut tu vacanţă;

Pentru că n-ai în agendă pe cineva care cunoaşte pe cineva din agenda mea;

Pentru că n-are roţi (a se citi „produse”);

Pentru că are roţi, dar nu sunt unse (a se citi „vandabile”);

Pentru că are roţi unse, dar n-are drum (a se citi „piaţă”);

Pentru că are roţi unse şi drum, dar n-are şofer (a se citi aici);

Pentru că te-ai băgat în imobiliare prea târziu;

Pentru că te-a vrăjit un blogger despre social media şi i-ai dat lui tot ce ţi-a rămas din bugetul de marketing după ce-ai fost în Monaco să sărbătoreşti ieşirea din criză;

Pentru că ai hotărât să te răzbuni astfel pe fosta soţie, căreia, ca s-o cucereşti, i-ai dat pe vremuri 49% din părţile sociale, iar acum nu mai vrea să ţi le cesioneze;

Pentru că, dacă ai fi făcut tu lista asta, ai fi pus în capul ei: „Pentru că nu mai are lumea bani, domne!”;

Pentru că n-ai unul. Îţi deschizi?

Sursa foto: http://docsmarketingmojo.com