În teorie, „Trebuie să fii nebun să-ţi imaginezi că făcând aceleaşi lucruri vei obţine rezultate diferite” (A. Einstein).
În practică, călcând la fel, pas după pas, vei ajunge să înaintezi mai repede – pe măsură ce muşchii ţi se vor antrena, pantofii noi se vor mai lăsa, zăpada se va mai topi, drumul se va netezi, piaţa te va recunoaşte, etc. – sau, dimpotrivă, mai greu, atunci când vei obosi, când vei intâlni un obstacol, când ţi se va rupe tocul sau când se va lăsa noaptea ori va veni criza.

În teorie, un comportament arogant şi neserviabil în relaţia cu clienţii care-ţi trec pragul ar trebui să te bage, mai devreme sau mai târziu, în faliment.
În practică, lipsa concurenţei pe strada ta, îngăduinţa prostească a clienţilor, standardul general scăzut al serviciilor şi normele legale şi civice deficitare te vor lăsa să proliferezi mult şi bine răţoindu-te la ăia ce vor să-ţi bage bani în buzunar. Iar daca vei da totuşi faliment, vei fi convins că-i din cauză că ţi-a crescut proprietarul chiria, banca dobânda sau Ponta impozitele. Şi nu va avea nimeni argumente să te contrazică.

În teorie, „hoţul nedovedit e negustor cinstit”.
În practică, ne bazam tot mai mult, atunci când ne alegem angajaţii sau partenerii de afaceri, pe recomandări, referinţe, instincte sau căutătura interlocutorului. Sunt multe domenii unde o reputaţie îndoielnică atrage după sine, automat, descalificarea.

În teorie, „Aquila non captat muscas”,adică ăia mari nu-şi bat capul cu plevuşcă, cu frecventa interpretare că dacă eşti suficient de insignifiant, te poţi strecura mai departe neobservat.
În practică, MegaImage le-a dat la temelie în mod susţinut micilor buticari cu „Shop&Go”-urile, cabliştii mari i-au înghiţit de mult pe cei mici iar McDonalds se bate cu şaormăria din colţ, la fel cum Băsescu pălmuia copii la mitinguri.

În teorie, „cine s-a fript cu ciorbă suflă şi-n iaurt”.
În practică, dacă am face asta, n-am mai putea să stăm faţă-n faţă la masă, iar „Danone de băut” ar pierde cotă de piaţă în faţa lui „Danone de suflat”. Ne-a plăcut atât de mult data trecută când am fost fluturi, încât continuăm, mulţi dintre noi, să dăm din aripi când ni se iveşte ocazia, înfruntând riscul de a ne prăbuşi sau pe cel de a ne frige de lampă.

În teorie, „nu ne legăm la cap dacă nu ne doare”.
În practică, lumea tenisului de acum 20 de ani abunda de excepţii. Ăştia mai noi s-au mai tuns, şi-au mai pus cozoroace… În lumea de business, lucrurile stau invers, excepţiile sunt din ce în ce mai dese. Mulţi se leagă preventiv sau crezând că le stă bine, alţii ca să agaţe femei, în fine alţii de plictiseală sau din inabilitatea de a manipula panglici. Printre aceştia din urmă sunt şi unii care nu s-ar lega, dar sunt legaţi, sooner or later.

În teorie, e bine să ai de unde alege.
În practică, prea multe opţiuni înseamnă o nouă şi acută bătaie de cap. Un raft cu 12 sortimente de lapte sau un calup publicitar cu 6 reclame la 7 modele de autoturisme (unii aveau şi varianta „break”) ne pun în mai mare dificultate decât susţinerea tezei de doctorat netrucat. Pe noi, bărbaţii, zic.

În teorie, o scriitură lejeră, săltăreaţă şi un aranjament în pagină spaţiat, cu alineate ar fi trebuit să vă ajute să ajungeţi până aici, la finalul articolului.
În practică, pe mulţi dintre voi v-am pierdut pe drum (cel mai probabil la citatul în latină). Celorlalţi, mulţumesc!

Sursa foto: www.unu.edu