In cercul meu de prieteni au reintrat recent, pe traiectorii diferite, doua persoane. Mai bine spus, doua personaje: Ea si El.
Ea, fosta colega de serviciu. Volubila, atragatoare. Foarte ingrijita. Proaspat divortata. „Nepotrivire de caracter”. Fara copii. Job bun, stabil, in firma mare. Salariu pe masura. Apartament. Masina rosie. Huskie alb. Croita sa-si refaca viata. Deci, disponibila.
El, prieten din copilarie. Haios, lejer, inalt, bine facut. Intors dupa 15 ani in tara, din Canada. Inginer petrolist. Pe platforma. Castiguri mari, izolare. Pasionat de teatru. Casa frumoasa, din banii castigati. Mobilata si goala. Croit sa se aseze. Deci, disponibil.
Opinia unanima a grupului – sa le facem lipeala. Si pentru ca eram singurul care ii cunoscuse anterior pe amandoi, a picat pe mine. Incurcat de postura inedita, dar plin de sperante in reusita, ma conformez. Coc un mic scenariu in care sa se intalneasca, primesc un clasic telefon la momentul potrivit si ma retrag, lasandu-i singuri.
A doua zi, nerabdator sa aflu rezultatul, ma intalnesc cu El la o bere. Intreb direct: „Ei, cum a fost?” Priveste in jos, incurcat: „Bai, ce sa-ti spun, mi-a placut de ea. Ma tem insa ca n-o sa mearga” „De ce?” intreb, usor dezamagit. „Pai, la un moment dat mi-a vorbit de fostul sot. N-au fost deloc vorbe frumoase.” „Si ce-are a face? Cu atat mai bine!” exclam, venindu-mi inima la loc. „Nu-i chiar asa. Mi-a zis, de exemplu, ca iesea cu prietenii la bere. Si ca se dadea cu talc pe picioare, sa nu-i puta. Ori, noi acum nu stam la bere? Si, daca mi-ar puti picioarele, nu m-as da cu talc?”
Curios sa aflu cum se vad lucrurile si din cealalta parte, am discutat pe seara si cu Ea, la telefon. „Un baiat cult si politicos. Si cu simtul umorului. Am totusi o retinere” „Oh, nu, si tu?” imi spun in gand, in timp ce Ea continua: „A dat vina mereu pe fosta lui, pentru esecul relatiei anterioare. Poate-o fi fost o prea posesiva, nu stiu, dar sunt totusi femeie; nu pot sa n-o inteleg. O fi avut si el vreo vina, dar poate ca-i e greu s-o recunoasca”
Realizez, inchizand telefonul, ca prietenii mei au incalcat, amandoi, o regula de aur in vanzari: Nu vorbi de rau concurenta! Da, oricat ar suna de mercantil, intalnirea lor a fost una de vanzare. Ba chiar, as putea spune, de dubla vanzare. Scopul fiecaruia dintre ei era sa cumpere, eventual, ideea ca relatia lor are un potential. Un scop ce poate fi periclitat de stangacia celuilalt de-a vinde.
Tot o intalnire de vanzare este si un interviu de angajare. Pe de o parte, angajatorul incearca sa-ti vanda ideea ca postul pentru care candidezi corespunde dorintelor si asteptarilor tale; pe de alta parte tu, ca si candidat, incerci sa vinzi ideea ca esti persoana potrivita pentru jobul respectiv. Si in aceasta din urma vanzare, a carei responsabilitate iti revine, regula de aur de mai sus este reformulata astfel: Nu vorbi de rau fostul angajator! De ce? Pentru ca oricat de realist si de dramatic ai zugravi caznele si frustrarile de la vechiul loc de munca, sau chinul de a aduna praful de talc de pe covor, angajatorul va empatiza, ca si El in povestea de mai sus, mult mai usor cu fostul angajator, si nu cu tine, candidatul.
As mai avea un argument. Legat de un lucru pe care fiecare angajator, ca si Ea, il cauta si-l apreciaza. Se cheama responsabilitate. Nu da vina pe fostul angajator, pe fostii colegi, pe rudele de gradul II sau pe „greaua mostenire” pentru insuccesele tale. Angajatorul va extrapola subconstient esecurile tale neasumate la perspectiva in care, ca si angajat, il vei blama pe el pentru acestea. Ca sa nu risti sa ti se strige „Hei, ti se vede tocul la adidas!”, alege aspectele pozitive si moduleaza-ti constructiv relatarea, aratand lectiile invatate si felul cum te vor ajuta sa-ti imbunatatesti performantele.
Si pentru ca e mai usor, dupa mine, sa inveti din exemple decat din liste de sfaturi sterile, am pus aici un filmulet in care mi-am propus sa explic concret cum se poate face asta. Si, pana cand nu voi reusi, am promis prietenilor mei ca nu mai fac lipeli!
Sursa foto: http://jakemcmillan.wordpress.com/