De luni nu mai fac sex decât cu televizorul deschis pe TVR. Si mi se trage de acum 21 de ani. Am sa va povestesc mai jos:

Anul revolutionar 1990 m-a prins in timpul facultatii. Am servit, deci, câte o felie copioasa din toate formele de manifestare ale protestului public si am parcurs, in cateva luni, de trei-patru ori dus-intors tot spectrul starilor sufletesti asociate: speranta – entuziasm – exuberanta – pasiune – hotarare – deziluzie – deznadejde – resemnare. Am cântat si am strigat prin Piata si pe bulevarde, in timp ce colegii si prietenii mei cu scaun la cap se apucasera deja de afaceri cu piese de calculator sau pânze de bomfaier. Fara sa pot spune ca m-am saturat sau plictisit, am revenit, incet-incet, la cele uzuale: scoala si distractie. In ordine inversa.

Intr-o zi de marti de la inceputul verii mi s-a ivit rarisima ocazie de a-mi face de cap cu o blonda studenta la chimie, dupa care tânjeam de vreo trei luni si sapte chefuri. Antamasem intalnirea cu doua zile in urma, fructificându-mi asul si popa de atu – in caminul meu, spre deosebire de al ei, nu se oprise apa calda peste vara; in plus, pe acoperisul cladirii proaspat revendicate de la fosta academie „Stefan Gheorghiu” se putea face plaja ferit de binocluri indiscrete. „Vino la mine sa facem plaja, si dupa aia poti sa te speli si pe cap!” am aruncat eu dubla tentatie, inundând locul gol lasat de proaspata plecare a prietenului ei acasa, in sesiune. „Bine, vin marti la pranz” raspunde ea pe sub ochelarii de soare, facându-ma sa ma incordez de emotie.

Dupa o noapte de jucat pe calculator (sesiune, na!) si cateva ore de somn, m-apuc de curatenie temeinica in camera mea de la etajul 3. La doispe jumatate, cioc-cioc la usa. Ea. Fiindca n-apucasem sa schimb astrenutul (wishful planning!), o trimit singura pe bloc, sa faca plaja. Se duce, se intoarce unpic mai rosie decat mai devreme si se baga la dus. Anticipând un moment de glorie, trag draperiile pentru atmosfera, deschid televizorul meu alb-negru si, dintre singurul post ce emitea la ora aia, aleg TVR1. Videoclipuri. Numai bine! Iese de la dus, se sterge, se baga dezinvolt in pat si se usuca minutios la par cu fönul meu redegist. Astept cu falsa relaxare, ii iau fönul, ma bag in pat mult mai involt decât ea si <…aici e paragraful cenzurat care descrie cu lux de amanunte ce s-a intâmplat in urmatoarele 20 de minute…>

In toiul actiunii, percepem o brusca si semnificativa schimbare in coloana sonora pusa cu amabilitate la dispozitie de TVR1. Din pozitia clasica nr. 1, intoarcem amandoi capetele cu 90 de grade, eu in sens trigonometric, ea in sensul acelor de ceasornic, si privim ecranul televizorului, pe care trona si se vaicarea de câteva secunde Cornel Pumnea, legat la cap, chipurile „batut de elementele reactionare venite sa asedieze Televiziunea Româna Libera”. Brusc, narile noastre tinere si nesatule simt miros de „evenimente”. Rotim din nou capetele, de data asta ea in sens trigonometric si eu in sensul acelor de ceasornic, si ne privim in ochi, inca impreunati, cântarind optiunile. Ea, desi ne-ploiesteanca, exhiba prima spirit revolutionar si-ntreaba: „Mergem?” „Mergem!” zic.

Executam cu grija „coitus interruptus”, facem un dus in graba, ne imbracam rapid si tâsnim la metrou. Iesim la „Aviatorilor”, ocolim dubele de politie si ne facem loc printre manifestanti. Strigam si noi vreo jumatate de ora, cascam ochii la personalul TVR care, de la ferestre, casca la rândul lui ochii la noi, evaluam situatia drept „aranjata” si ne intoarcem la metrou. Ne despartim pe peron la Eroilor, fiecare spre caminul lui, ne promitem fierbinte ca vom continua partida de sex alta data (lucru care, habar n-am de ce, nu s-a intâmplat), ne pupam discret si ne zicem „pa”.
La jumatate de ora dupa aia au sosit in oras minerii si au facut prapad!

Am privit cu detasare incercarile timide de proteste din weekendul trecut. Eram convins, precum multi altii, ca se vor stinge discret, odata cu zilele libere si vremea insorita. Se pare insa ca m-am inselat. De aceea, preventiv, de luni nu mai fac sex decât cu televizorul deschis pe TVR. Stiu, Cornel Pumnea nu mai lucreaza demult acolo, dar poate doamna Culcer?

Sursa foto: http://realitatea.net/, azi, 19.01, Piata Victoriei