La dublu

L-am intervievat pe Costel Alimoş (soţul Tanţei Alibaba, din serialul cu acelaşi nume ce va rula în curând pe HrTv) acum vreo opt ani, pentru un post de reprezentant de vânzări la un dealer auto pe atunci în plină expansiune. După câteva întrebări de rutină (aiurea, eu nici pe vremea-ceea nu puneam de-astea) la care mi-a răspuns ezitant, i-o bag pe-aia socotită: „Cu ce vânt pe la noi?” „Păi, pentru servici” răspunde Costel (desigur, nu-l chema aşa). „Ce servici?” îl întreb curios. „Păi, ce puteţi să-mi oferiţi” îmi zice el conciliant. Nu mă-nduplec să trag din pipa păcii şi-l întreb provocator: „Păi n-avem decât un post de şofer, îl acceptaţi?” „Da!” vine răspunsul voluntar, punându-mă în ingrata situaţie să-i explic că l-am păcălit şi să-l trimit politicos acasă.

Înţeleg! Şi eu am fost de multe ori în căutare de job, şi chiar dacă n-aş fi fost, posed minimul de neuroni activi care să-mi permită această minimă revelaţie: Nimeni nu vrea un job anume. Presaţi de nevoi, aspiraţii, pasiuni sau chiar de nebunie (într-una din cele patru categorii intră şi soţul / soţia, decide tu în care), cu toţii ne căutăm, din când în când, de muncă. Într-un cartier, oraş, ţară sau continent. Într-un domeniu definit mai riguros sau într-o plajă de domenii. Cu un salariu ce poate varia între x mic şi X mare. Atunci când ne e foame, facem compromisuri. Cartierul, oraşul sau ţara nu mai sunt bătute-n cuie. Dacă nu ne-ar trage înapoi banii de drum, nici continentul n-ar mai fi. Apoi, X mare se înmoaie şi alunecă uşor către x mic. Iar plaja de domenii se extinde până ajungem să acceptăm aproape orice. Cât timp o facem în mod deliberat şi ne asumăm compromisurile, nu-i nicio problemă.
Problemele apar atunci când ignorăm, cu sau fără voie, faptul că lucrurile se văd foarte diferit de cealaltă parte. Niciun angajator nu vrea să te-angajeze doar pentru că ţi-e foame. În naivitatea lui, speră ca tu să-ţi doreşti cu adevărat acel job pe care el ţi-l poate oferi. Ok, nimeni cu-i chiar atât de naiv să nu-şi închipuie că tu mai cauţi şi în altă parte. Dar fii măcar politicos şi nu i-o spune verde-n faţă. Lasă-i orgoliul nezgâriat, măcar pe partea dinspre camera de luat vederi.
Pe de altă parte, dincolo de orgoliu, de partea angajatorului există şi un argument foarte puternic şi foarte obiectiv: şansele ca un candidat să fie la fel de potrivit pentru toate joburile pentru care aplică sunt mici. Aşa că va prefera să nu-şi asume riscuri.

M-am apucat să scriu despre asta stimulat de o notificare pe care am primit-o pe e-mail zilele trecute şi despre care aproape uitasem că există. Acum câţiva ani buni, atunci când am implementat pe serverul firmei un progrămel de sortare automată a aplicaţiilor primite, l-am setat să gestioneze singur „candidaţii în serie”. Adică pe cei care trimit în neştire cv-uri, doar-doar s-o lipi ceva. Concret, pe adresele de e-mail de la care primim, în interval de 24 de ore, două (sau mai multe) aplicaţii pentru posturi diferite, progrămelul nostru (nici n-are nume!) trimite o notificare, pe care mi-o transmite şi mie în copie:
Draga Candidatule,
TE-AM PRINS ca aplici simultan pentru mai multe pozitii. Statistic, nu te potrivesti pentru niciuna. Ca sa scutesc efortul stapanilor mei, ti-am sters automat toate aplicatiile. Nu te deranja sa-mi raspunzi, sunt doar un software destept si nemilos!

Avem deci, mi-am reamintit, soluţii pentru candidaturi duble. Peste numai o zi mi-am dat însă seama că suntem total neprotejaţi contra unei situaţii oarecum inverse – candidatura „la dublu”. Cum adică? Uite-aşa: Doi oameni, soţ şi soţie, candidează pentru acelaşi post. Şi, pentru că nu-i nimic în neregulă cu asta, nu-şi mai bat capul să trimită mesaje separate. Trimit unul, la comun. Cu o scrisoare de intenţie scrisă la persoana I singular. Semnată, însă, de amândoi. Si cu ambele cv-uri ataşate. Plus o scrisoare de recomandare pentru amândoi, pe numele propriei firmei care le poartă, fireşte, iniţialele! Ştiu, e greu de crezut. Dar dacă veţi accepta aportul copios al Photoshop-ului pentru a le proteja identitatea, dovada e în poza de mai sus.

Candidaturile duble pot fi trimise din neglijenţă sau din ignoranţă. Pentru cea „La dublu” am încercat iniţial să găsesc ca scuză comoditatea. Mă tem însă că de fapt e doar prostie…

 

One thought on “La dublu

  1. Gata, s-a rezolvat problema cu vizibilitatea comentariilor. Va astept sa comentati in continuare "clasic" sau cu Facebook

Leave a Reply to Dragos Popescu Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *