Elefantul, vrăbiuţa plus bursucul şi maimuţa lucrau cu aprindere la o întreprindere. Mai toate fabulele care se respectă încep la fel. Fa Lafel. Pardon, Cam Lafel. În fabula noastră însă, elefantul se stabilise de curând în headquarterul cu acces la lac din pădurea de la tropice, lăsând conducerea filialei mioritice pe mâna bătrânului urs, mult mai adaptat climei temperate şi pădurilor de foioase. Îi agăţase de gura scorburii o tinichea lucioasă pe care scria „Martin M., Country Manager”, îi comunicase intervalul orar în care nu putea fi deranjat la telefon, îi urase succes şi plecase.

Menegiuia deci ursul nostru filiala aşa cum îl ducea mintea şi target-urile la alune, ghindă, jir şi coacăze primite de la elefant, având mereu în dreapta pe coana vulpe, însărcinată cu armonia, propaganda dar şi cu împărţirea nucilor şi merelor la sfârşitul fiecărei luni. În stânga lui îşi avea sălaşul nu bursucul cu părul rar, aşa cum ar fi fost îndreptăţit în calitate de şef serviciu financiar, ci impetuoasa maimuţă, în calitate de expat, expert şi Executive Director, titlu pe care singură şi-l scrjelise pe o uriaşă nucă de cocos adusă cu prilejul ultimei plecări afară. Ce-i drept, expresivă şi gălăgioasă cum o ştim, se pricepea maimuţa la negocieri şi, trântind pe masa elefantului câteva tranzacţii babane cu banane, îl făcea să mai închidă ochii la excesele sale de tupeu.

Treaba se împuţi mai deunăzi când vulpea cea cu nasul fin, plimbându-se pe poteca principală, simţi un iz de feromoni pe axa x-x’ care uneşte sălaşul maimuţei cu pupitrul vrăbiuţei. „Maimuţa cu vrăbiuţa? Cine naiba a mai pomenit? Hmm…Requires further investigation” concluzionă ea. Sst! Se-aude vocea maimuţei: „Auzi, măi vrăbiuţo, tu ştii că noi avem multe lucruri în comun? Amândoi ne simţim bine la înălţime, deasupra celorlalţi şi amândoi suntem Executive: eu Director, tu Assistant” Brrr…ce-mbârligătură ieftină! Peste numai câteva zile, bursucul îi împărtăşea, la o cafea, cum se-ntâlnise la ceas de seară cu vrăbiuţa la uşa liftului pentru manageri ce cobora direct in parcarea subterană, pe care o deschisese cu cartela maimuţei (fire iscoditoare, aflase asta de la prietenul său bun, hârciogul de la IT). Peste alte câteva zile găsi vulpea pe birou o notă de fundamentare pentru înfiinţarea unui nou post în organigrama din Pădurea Centrală. Denumire: Business Development Executive. Salariu: în seminţe convertibile, plus comision în banane. Acces la liftul managerial. Loc de parcare, trotinetă de serviciu. Autor: maimuţa. Candidat propus: vrăbiuţa. Avizat: elefantul. „A se opera modificarea în Revisal începând cu întâi. Mulţumesc”.

Portocalie de furie, intră coana vulpe în birou la Moş Martin, fluturându-i hârtia pe la bot. „Ştiu, ştiu, nici mie nu-mi convine, dar n-am ce-i face. Ai văzut, are aprobare de la şefu’ ăl mare!” mormăi ursul, resemnat. „Si ce dacă are!” replică vulpea iritată. „Ne calcă pe toţi în picioare! Nu tu reguli, nu tu concurs! Avem multe animale valoroase care merită promovate. Care-i cel mai bun de la vânzări? Care aleargă cel mai tare? Era parcă un iepuraş, îl cheamă Mateiaş. De ce nu-i dăm lui postul ăsta, c-a depăşit mereu cotele la morcovi şi salată!” „Eu, să ştii, dacă faci plângere te susţin” promise ursul cu jumătate de gură. „Fac! Şi mă duc cu ea-n proţap!” se angajă vulpea revoluţionară.

Zis şi făcut. Îşi puse vulpea blana cea argintie, se sui în primul avion şi se înfăţişă la biroul de pe malul lacului al elefantului. „Hmmm…” făcu marele pahiderm, amintindu-şi nostalgic de vremea când vrăbiuţa îi era lui secretară şi-l toaleta minuţios după urechi cu ciocu-i ascuţit. „Nu pot să spun că nu-s puţin gelos pe maimuţă. Nici nu sunt de acord cu favoritismele şi nici cu încălcarea regulilor, nu-i un exemplu bun pentru restul animalelor. Dar cel mai mult mă interesează să nu-mi complic viaţa. Uite-te puţin în jur: birou pe colţ, hrană din belşug, un lac doar pentru mine să mă bălăcesc, somn bun la soare dupa-amiaza. Maimuţa vinde şi firma merge bine. Dacă ăsta-i preţul ca să mă pot bucura mai departe de trai bun, sunt de acord să-i fac mici concesii. Auzi, da’ tu n-aveai azi ceva mai bun de făcut?”

Morala 1: Şi la elefanţi pielea e mai aproape decât cămaşa. Şi mult mai groasă.
Morala 2: Dacă te numeşti Mateiaş ai şanse mici de promovare.
Morala 3: Nu te du să te plângi îmbrăcat(ă) în vulpe argintie!