Câţi dintre voi v-aţi petrecut ziua de muncă cocoţaţi pe un (mic) piedestal, înconjuraţi de 40 de femei, dispuse radial, în rânduri egal distanţate? Eu da. „Şi ce, te dai şmecher?” mă veţi întreba. Mă dau! Pentru că am devenit, asfel, deţinătorul unei experienţe unice. Cei numai 30 de centimetri peste nivelul solului îmi erau suficienţi ca sa surprind mii de nuanţe zumzăind continuu şi asincron într-o netemperată simfonie de culori.

Culori de păr de la blond-pai la negru-albăstrui, trecând prin şaten-roşcat, maro-verzui, sau cipilică albă cu floricele roşii (avusese otită), toate sub excrescenţa standard căşti-cablu-microfon.

Culori de ochi de la bleu-cenuşiu la negru-tăciune-de-nu-se-văd-pupilele, trecând prin verde-cu-picăţele-mov (pe bune!) şi prin căprui-de-căprioară, toţi urmărind atent, în perechi sincrone, încadrate pe alocuri de ramele ochelarilor, ecranul Compiuteraşului cel Viteaz de pe pupitru.

Culori de ten de la alb-lăptos la bronzat-măsliniu, trecând prin rozul-bebeluş şi ocrul-catifelat, toate întregind expresii faciale vii şi preocupate.

Culori de unghii de la rozaliu-natural la mov-electroşoc, trecând prin roşul-clasic şi prin ciclamenul-la-modă-pe-vremea-aia, toate decorând mâini îngrijite ce tastează energic în CRM.

Colorit de voci de la baritonal-tabagic la acut-ultrasonic, trecând prin cald-radiofonic şi zglobiu-melodios, toate explicând celor de la telefon, cu un calm autoimpus şi îndelung exersat, de ce nu se poate marea cu sarea sau luna de pe cer.

Culori de buze de la nude-semitransparent la maro-conturat trecând prin incertul-sidefat şi prin roşul-burgund, toate dansând graţios în jurul cuvintelor „Client” şi „Mulţumesc”

Culori de bluze de la alb-imaculat la negru-maximaculat, trecând prin ce-culori-vreţi-voi-brăzdate-de-mărgele şi prin ce-culori-vreţi-voi-secţionate-de-decolteu, toate pastelându-mi orizontul deja ternuit de mobilierul-stas din call-center.

Culori de pantofi de la….eeee, exagerez; nu se vedea nimic pe sub pupitre!

Se vedea, în schimb, printre pupitre. Pe culoare.

Culoare de acces spre uniformele şi radial dispusele posturi de lucru, culoare pe care cele 40 de colege ale mele păşeau zilnic pentru a-şi ocupa locul şi a-şi exercita cu calm şi răbdare, pentru 8 ore standard si, deseori, alte 2-3 suplimentare, profesia de îmblânzitor de clienţi.

Culoare de ascensiune profesională pe care cele 40 de colege ale mele nu se sfiau să urce cu tenacitate atunci când li se ivea oportunitatea. La un moment dat mi s-a cerut să-mi aleg dintre ele o timlideriţă. Am vrut să fac o rimă cu „răzmeriţă”, dar n-a ieşit. Ar fi ieşit însă o răzmeriţă în toată regula dacă n-aş fi avut inspiraţia să mă blindez cu proceduri transparente, indicatori de performanţă şi criterii de selecţie obiective, singurele de natură să mă protejeze de insinuarea că aş avea o preferinţă pentru una dintre culorile de mai sus.

Culoare de ieşire pe care, la sfârşitul zilei, cele 40 de colege ale mele păşeau, la fel de elegant ca dimineaţă, doar unpicuţ mai moale, pentru a redeveni soţii, iubite, mame. Uneori schimbau astfel rolul de paratrăznet pentru supărările clienţilor de la serviciu cu cel de paratrăznet pentru supărările clienţilor de acasă. Alteori, în fericite cazuri, cu cel de trăznet pe ringul de dans la câte o petrecere. Până a doua zi când, fără măcar să bănuiască, veneau să-mi pasteleze din nou orizontul şi să-mi ofere încă o zi frumoasă!

Am promis săptămâna trecută că scriu despre două. Mi s-a părut prea puţin. Ştiu, nici 40 nu-i un eşantion reprezentativ pentru cele 4 mii milioane (aş vrea eu!) de femei unice şi speciale pe care le-am cunoscut sau le voi cunoaşte. Tuturor, La mulţi ani!