Sunt o celebritate. Mai deunăzi am fost abordat de un nene la costum în holul unui hotel într-o pauză de curs. Mi-a zis: „Vă cunosc! M-am luat de dumneavoastră într-o discuţie pe LinkedIn, da să ştiţi că mi-a plăcut cum i-aţi zis-o lu’ aia. A, sau nu eraţi dumneavoastră, era ăla cu barbă. Dumneavoastră sunteţi cu blogu’ cu tips & tricks. Vă citesc şi vă respect! Sunt şi io aici la un interviu, tre’ să intru. Ziceţi-mi şi mie o vorbă tare, s-o bag la impresie artistică să cadă pe spate!”

Măgulit că, deşi retrogradat de facto ca şi celebritate de rang II, am fost confundat cu bărbosul cel zicăcios de pe LinkedIn, m-am văzut provocat să ies onorabil din situaţie. Am încercat s-o fac didactic, explicându-i că nu există reţetă universală, că-i recomand să fie natural şi să se adapteze la interlocutor şi la context. N-a mers. Şi-a încruntat progresiv sprâncenele şi, tocmai când pronunţam prima silabă din „context”, a răbufnit: „Nu se poate! Nu puteţi să mă lăsaţi aşa! Trebuie să ştiţi dumneavoastră o frază, o întrebare, o şmecherie, ceva, pe care să le-o zic la interviu ca să-i conving!”
Dezarmat de habotnicia omului şi presat totodată de sfârşitul pauzei de curs l-am îndemnat în grabă să-şi întrebe intervievatorul „Unde mă vedeţi peste cinci ani?” „Tare! O să i-o zic! Mulţam!” s-a descruntat el instantaneu şi m-a lăsat să-mi văd de treabă.

Satisfăcut că a obţinut o nouă formulă magică, primită de la însuşi locţiitorul bărbosului de pe LinkedIn (sau era mustăcios?), fapt care-i garantează valabilitatea, s-a dus conştiincios să o aplice. Şi n-aş fi foarte surprins să aflu că a funcţionat, nu pentru că i-aş da mai multă importanţă decât unei firave improvizaţii menite să mă scape de insistenţa muşteriului, ci pentru că, cel mai probabil, omul chiar va fi crezut în ea atunci când va fi rostit-o.

Tot o formulă magică caută, după părerea mea, şi unii dintre abonaţii permanenţi la discursurile speakerilor motivaţionali mai mult sau mai puţin celebri. De fapt, cu cât mai celebri, cu atât mai bine, pentru că asta dă, în ochii semidoctei audienţe, garanţii suplimentare de valabilitate pentru clişeele vândute.

Invocând lipsa de timp sau eficienţa ca să-şi mascheze propria lene intelectuală, colecţionarii de abracadabre renunţă, de multe ori, la procesul complex şi consumator de timp, neuroni şi energie de definire a propriei identităţi şi poziţii faţă de lumea înconjurătoare. Analiza datelor primite de-a valma de la cele câteva simţuri trece pe planul doi, fiind înlocuită de câteva filtre simple, primite bonus în „Pachetul de participare la workshop/program/conferinţă” şi lipite voluntar pe ochi, urechi, nas, limbă şi buricele degetelor. De exemplu, dacă Marele Speaker Internaţional (indiferent dacă numele lui are rezonanţă italiană, hindusă sau neaoş anglo-saxonă) zice că trebuie să întinzi în fiecare dimineaţă mâna spre soare ca să-ţi atingi obiectivele, apăi asta-i musai să funcţioneze, chiar dacă (sau mai ales dacă) îţi propui să devii cel mai bogat locuitor din Sectorul Agricol Ilfov, să moară Becali de ciudă, în termen de 5 zile de la data comunicării către soţie (asta ca să fie obiectiv „SMART”)

Asemenea pastilei de Paracetamol pe care o iau în mod ritual de fiecare dată când e nor afară, sperând să-i apere de gripă, guturai, reumatism, meningită sau scleroză în plăci, proaspeţii posesori ai noii formule magice, dobândite de la însuşi ..bins sau ..elli sau ..rma , o vor înnobila prin efect placebo şi o vor aplica cu religiozitate ori de câte ori îşi vor aduce aminte că ar fi mai bine dacă le-ar fi mai bine. N-aş fi foarte surprins să aflu că unora, după un timp, chiar le e mai bine, nu pentru că acel „Hocus-Pocus” ar avea efecte ci pentru că, în paralel, magicienii de ocazie au făcut şi ceva treabă. Sau li s-a întâmplat ceva bun. Pentru marea majoritate însă, formula va avea rezultate neconcludente, aşa că, înarmaţi cu încă o porţie de speranţă adunată de pe fundul borcanului şi cu o sută-două de lei sau de euro adunaţi de pe fundul celuilalt borcan, se duc în pas voios să afle de la „The new kid in town” noua reţetă infailibilă. Uitând că, din păcate, in lumea în care trăim, jobenul costă mai mult decât un iepure, un porumbel, un ou sau o batistă. Şi se livrează gol.