Anul trecut vă întâmpinam la întoarcerea din vacanţa estivală cu un articol prilejuit de trei cuvinte mâzgalite pe calcanul unei case de negustor de la malul mării. Le puteţi revedea mai jos:

Anul acesta, în drum spre locul unde aveam sa-mi petrec o văcănţucă improvizată de trei zile, mi-am zis să mă opresc la casa cu pricina cu o sacoşă de rafie în mâna stângă şi cu aparatul de fotografiat „Nostalgia” în cea dreaptă, ca să achiziţionez (chiar şi virtual) o gâscă grasă, o ulcică de untură şi o butelcuţă de vin dobrogesc.

Zis şi făcut! De frică să n-o depăşesc pe neobservate, intru în Tuzla cu viteza unei ricşe, închid urechile la claxoane, îmi aliniez roata la bordură şi casc ochii la dreapta, lăsând doar coada celui stâng să supravegheze traficul din care agale făceam parte. Scanez. Asta nu e, asta nici atât, asta-i Primaria, asta-i Udrea, pardon, Sala de Sport, asta e prea mică, asta n-are gard de fier forjat, asta-i prea in spate, asta-i…bună! Nu mică mi-a fost uimirea citind anunţul pe care credeam că-l stiu aşa de bine şi descoperind că, peste an, gama de produse din oferta curentă suferise modificări dramatice de regn, respectiv de tărie. Mi-am înăbuşit dorinţa de a le afla şi pe cele de preţ, condiţii de livrare şi mod de împachetare, am băgat sacoşa de rafie înapoi în portbagaj, am făcut poza de sus ca să v-arăt despre ce vorbesc şi mi-am văzut de drum.

Şi pentru că drumul meu trece mai tot timpul prin mediul de business românesc, pe-aici am să vă plimb şi pe voi în rândurile următoare.
Am întâlnit mulţi negustori care-şi vând marfa precum tuzlaşul meu. Fie pe-a lor, pentru profit, fie pe-a altora, pentru salariu plus comision. Şi au, în acest sens, câteva certe atuuri. În primul rând sunt oameni hotărâţi şi consecvenţi ce-şi urmăresc sistematic scopul, fie el chiar acela de a face un ban în plus vânzând ce au în surplus prin gospodărie. Nu le lipsesc, pe de altă parte, resursele pe care să le pună la bătaie, chiar dacă uneori nu-s foarte variate. Tuzleanul, m-am convins, nu duce lipsă nici de vopsea verde nici de tablă galvanizată. Cartonul presat pare în schimb pe terminate, aşa că omul l-a refolosit. Şi negustorii pe care-i întâlnesc se pricep să-şi gestioneze chibzuit bugetele de marketing şi materialele publicitare.
Ce le lipseşte, însă, pentru a deveni cu adevărat performanţi?

După mintea mea, în primul rând un plus de imaginaţie, de creativitate. Chiar dacă drumul cel mai scurt pare a fi drumul cunoscut, chiar dacă ai văzut ca-ţi merge suficient de bine astfel şi n-ai, pentru moment, nevoi sau aspiraţii care să te determine să schimbi ceva, nu vei putea s-o ţii aşa la nesfârşit. Dacă vrei să te remarci într-o piaţă tot mai competitivă, fie ea de untură sau de usturoi, dacă vrei să-ţi dezvolţi afacerea sau doar să nu o laşi să moară, vino mereu cu ceva nou: o culoare nouă de vopsea, o altă formă a panoului, un furtun cu led-uri (se incadrează perfect, aţi văzut, în estetica locului) sau, după caz, o abordare inedită, noi tehnici şi metode de vânzare sau orice crezi că ţi se potriveşte.

În al doilea rând, flexibilitatea. Schimbări de portofoliu de produse sunt inerente şi, pentru argumentul de mai sus, chiar de dorit într-o afacere versatilă. De acord, poate nu chiar atât de dramatice precum cele promovate de tuzloi. Numai că ele ar trebui însoţite de adaptări corespunzătoare ale metodelor de promovare la piaţa-ţintă a fiecărui produs în parte. Poate că amatorii de gâscă la tavă reacţionează la alţi stimuli de cumpărare decât pacienţii curelor de usturoi contra căderii părului, iar mahmureala după ţuică e mai profundă decât cea după vin, aşa că anunţul ar trebui scris cu litere mai mari şi scos în faţa porţii, să nu nimerească muşteriii alături, la Poliţia Comunală.

În fine, aş mai aminti de networking proactiv. Dacă trăieşti de ani de zile din vânzarea de untură sau de gâşte, înseamnă că ai adunat, în acest timp, un portofoliu de clienţi stabili şi ţi-ai făcut un nume şi o notorietate asociate cu produsele pe care le vinzi. Atunci când eu, cumpărător ocazional, voi căuta o autoritate în materie de untură, te voi găsi pe tine. Aşa că, dacă-ţi schimbi, precum tuzlitul, marfa din galantare, anunţă-i din timp pe cei ce ţi-au băgat de-a lungul vremii bani în buzunar. Poate că astfel vestea va ajunge şi la mine şi n-am să-ţi bat la poartă sau pe site pentr-o litră de ţuică şi să mă pomenesc că vinzi Hellas sau ulei de motor. Spor!