Mă număr printre cei care evită mai întotdeauna să generalizeze, atribuind trăsături de caracter pe criterii etnice sau geografice. Nu cred că moldovenii sunt, prin definiţie, ambiţiosi cum nu cred că moroşenii sunt apriori mândri, oltenii isteţi, ţiganii pasionali iar saşii, atâţi câţi or mai fi, punctuali.
Pun, cât pot de des, atari manifestări comportamentale pe seama educaţiei, a celor 20687 de gene din borseta fiecăruia, dar mai ales a conjuncturii. Salut, de aceea, cu o deferenţă reţinută excepţiile care îmi întăresc acest principiu.

„Stimate Domnule Director, subsemnatul Păpuşel Mendrea, angajat al firmei dumneavoastră în funcţia de manipulant-şef, vă rog binevoiţi a-mi aproba concediul de odihnă care îmi este necesar pentru deplasarea pe litoral împreună cu familia, dar şi pentru renovarea garsonierei fiului meu. Mulţumesc, Cu stimă, ss. indescifrabil”

„Câţi clienţi noi avem luna aceasta?” întreabă directorul general în şedinţă. „Doar 6; ştiţi, a fost o lună dificilă din cauza alegerilor” răspunde stânjenit directorul de vânzări.

„Doriţi ceva?” întreabă curva, în loc de bună ziua, prin geamul întredeschis al portierei din dreapta. „Nu, am copii acasă” răspunde nepotenţialul client.

„Ce preţ are telefonul acesta?” întreb în magazinul specializat. „Depinde de tipul de abonament” răspunde doct Ovidiu Ursu, agent cu experienţă. „Daţi-mi un minim şi un maxim” insist, interesat. „Vă daţi seama că nu noi facem preţurile, avem un departament specializat şi dacă aş ţine minte pe de rost toate configuraţiile de abonament la toate modelele de telefoane tot degeaba, că ni le schimbă fără să ne anunţe.” perorează el evitând cu obstinaţie să spună simplu „Nu ştiu. Stai să mă uit în listă.”

„Mamă, ce-avem de mâncare?” întreabă adolescentul întors de la şcoală. „Dacă se simţea şi taică-tu să facă piaţa ieri când a venit de la serviciu aveam timp să vă fac o ciulama. Aşa, pune-ţi şi tu ciorba la-ncălzit şi vezi că sunt chiftele-n frigider da’ cartofi prăjiţi nu-ţi fac că iar umplu casa de prăjeală că hota tot n-au venit s-o repare!” îşi termină răspunsul mama în timp ce fiul trecuse deja la desert.

„Poţi să-mi schimbi fonturile de pe site cu unele italice?” îl intreabă politicos proprietarul unui restaurant pe web-designerul Frederico Iscălici, plătit în Euro şi FreeMeal-uri. „Nu vă plac astea? Eu m-am gândit ca sunt potrivite cu specificul site-ului; în plus, sunt foarte elegante şi la modă, nu vi se pare? Oricum, să ştiţi că m-am consultat şi cu colegul meu când le-am ales; eu am avut unele dubii, dar el a fost foarte ferm şi am mers pe mâna lui, că are studii de specialitate” veni răspunsul plin de gesturi afectate.

„Ce facultate aţi absolvit” întreabă patronul unei firme de distribuţie de instrumentar medical pe o candidată pentru postul de secretară. „Ştiţi, noi suntem două la părinţi / Şi foarte subţirele / Ca spaţiile dintre dinţi / Şi tartrul pe măsele / aşa că sora mea a făcut stomatologia (eee, gata cu rimele!) iar eu mi-am dorit să fac dreptul, dar pentru că n-am intrat la fără plată, am dat la o particulară la management”

Aş putea, credeţi-mă, continua la nesfârşit cu astfel de exemple. Mă opresc şi risc o afirmaţie: unora dintre voi nu vi se va părea nimic în neregulă cu ele. Le veţi fi folosit (poate mai puţin poezeaua) în împrejurări similare. Nu vă întreb de unde-aţi moştenit sau dobândit nevoia asta acută să vă justificaţi în faţa interlocutorului. Nu sunt curios din ce regiune vă trageţi, cărei etnii aparţineţi sau în ce Dumnezeu credeţi. Vă provoc doar să faceţi un efort să ridicaţi capul, să ciuliţi bine urechile, să nu daţi socoteală când nu vi se cere, să nu mai staţi în carapacea defensivă, că nu vă muşcă nimeni, şi sa uitaţi de tipografii copiştilor grămăticilor lu’ Brâncoveanu şi de zicala păcătoasă „Capul ce se pleacă sabia nu-l taie”

Vă dau eu alta-n loc, citire de la un fost şef de-al meu cu ochelari şi avion personal: „Don’t ask for permission, ask for forgiveness!”