Deşi lumea spunea că eram prea tânăr ca să mă mir, nu mai pridideam s-o fac atunci când, în clasa a V-a, profesorul de română ne impunea repere cantitative pentru compunerile pe care ni le dădea pentru acasa: „Introducere – o jumătate de pagina; cuprins – 3-4 pagini; încheiere – o jumătate de pagină”. „Şi dacă scriem mai mult?” îmi întrebam eu mirarea. „Îţi scad un punct la nota pentru fiecare rând peste!” mă ameninţa dom’ profesor. „Şi dacă scriu mai mult de 10 rânduri peste?” îl provocam eu, şmecher. „Asta înseamnă că nu ai o minte ordonată, aşa că-ţi scad şi de la matematică!” mă lăsa el cu gura căscată.  

Am închis gura şi, după un timp, m-am încumetat s-o redeschid ca sa transmit cursanţilor mei de Comunicare, Public Speaking sau Abilitaţi de Prezentare câteva reguli de bun simţ, linii directoare ce cresc şansele unei comunicări eficiente: idei principale, slide-uri aerisite, 3 bullet-uri, 6 rânduri, recapitulare şi concluzii, etc, etc, le ştiţi şi voi. Nu scad note şi nu dau cu linia la palmă.

Am bătut însă palma acum trei ani cu un partener pe un deal. Nu ne-a ieşit aşa cum am sperat, dar pentru că ne-am înţeles foarte bine la nivel personal, am decis să-l continuăm făcând, fiecare, concesii şi compromisuri. Eu am mai adăugat o clauză în contract, el două, am reformulat împreună alte câteva existente, am modificat tarifele după o schemă progresiv-hiperbolică, am pus şi o listă de excepţii în anexă şi ne-am trezit, uşor-uşor, cu o stufoşenie de contract din care nu mai înţelegeam niciunul nimic. Ne-am uitat lung unul la altul, l-am rupt în două exemplare, l-am prelungit cu o anexă de opt rânduri pe cel vechi şi am mers la o bere. Treaba merge.

Victor Hugo a fost întrebat de ce romanul său „Mizerabilii” este aşa de lung. Şi-a mângâiat barba şi a răspuns: „Pentru că nu m-am priceput să scriu mai scurt!” Nu-s foarte sigur ca barba lui Hugo a intervenit cu adevărat în poveste, mai ales că una similară (poveste, nu barbă!) am auzit despre Hemmingway.

Păstrând giganticele proporţii, acum o lună Mihaiîmi reproşa, prieteneşte, acelaşi lucru despre articolele mele. Am luat act, m-am încordat, am scris a doua zi unul mai scurt şi am intrat repede în concediu de paternitate (s-a născut BusinessDrive). Am ieşit din lăuzie şi m-am apucat din nou să împletesc cuvinte. Şi fix aici mi-am dat seama: nu-i vorba despre scurtime, e vorba despre simplitate. Numai că asta nu e lucru simplu! Scărpinatul pe după ceafă, legatul la cap fără să te doară, limba de lemn sunt, toate, exemple de eşec în demersul de a-ţi reprezenta şi, mai apoi, de a exprima clar şi cuprinzător un punct de vedere. O minte ordonată, matematică conferă purtătorului o astfel de capabilitate. Abilitatea de integrare şi sinteză este cea care, antrenată, permite acest lucru. Civilizaţia anglo-saxonă încurajează copios această abordare: Keep It Simple!

Si pentru că vorbitorii limbii lui Romney (mă rog, şi ai lui Obama, dinspre mamă) se pricep la acronime, m-au adăugat şi pe mine, adrisantul, în formulă: Keep It Simple, Stupid!
Did I?

Sursa foto: http://heavymetaladdiction.com